La un ceai, cu Nicholas Buda,
„Viața uneori e plină de dificultăți și suferințe. Cu toate acestea nu disprețuiți darul vieții, deoarece acesta este o ocazie unică de a învăța și a crește. Bucurați-vă de viață. Opriți-vă din mers și uitați-vă atent la o floare, studiați-i forma și culorile… Atingeți cu palmele un copac, îmbrățișați-l ca și cum ar fi un prieten drag. Uitați-vă seara la cerul înstelat și lăsați-vă ochii să rătăcească printre aștrii arzând tainic lumina. Iubiți, fiți darnici și buni! Trăiți prezentul continuu al fiecărei zi, fără regrete, ca și cum ar fi ultima din calendarul vieții!”
Ana Magdin: Cine este și ce face Nicholas Buda în acest Univers?
Nicholas Buda: Iată o întrebare care mă pune pe gânduri. Deși pare, la prima vedere, extrem de simplă din punct de vedere lexical, această întrebare este foarte complexă și ascunde profunde semnificații ontologice. Mă refer îndeosebi la ontologia abisului care ne absoarbe pe toți în incomensurabilitatea universului. Raportat la acest univers pe care îl evocați în întrebare, eu sunt o persoană extrem de simplă născută sub zodia balanței în Câmpenii lui Avram Iancu din Țara Moților. Am crescut printre moți pe albia fremătoare a Arieșului, bucurându-mă de universul copilăriei colorat incandescent de verdele brazilor seculari, de albastrul crepuscular al cerului, de galbenul fânului uscat de pe coastele domoale ale Apusenilor și de roșul trandafirilor sălbatici. În acea lume a culorilor am învățat iubirea de glia strămoșească, de natură și de frumos, calități pe care le păstrez cu sfințenie în cămară sufletului. Acolo au încolțit primele idealuri menite să transforme copilul din mine în bărbatul de mai târziu. Inocența și bucuria nedisimulată a copilăriei au constituit de fapt poarta către timpurile trecute prin care am intrat ori de câte ori am simțit nevoia de liniște, reculegere și inspirație. Da, inspirație, pentru că așa după cum probabil v-ați imaginat, scriu. Iar răspunsul la întrebarea inițială vine acum de la sine: Nicholas Buda scrie în acest univers, că cei ce se tem de ceea ce speră, teamă fiind aici un motiv al incertitudinii, al nesiguranței zilei de mâine în spatele cărora se ascunde tacit speranța. Este teamă de mine însumi, de exigențele mele personale, dar și teama de abis unde cuvintele cad în neștire asemeni stelelor atrase fatal de gaură neagră. Dincolo de această teamă, scrisul meu face un tandem perfect cu călătoria. Nu cred că există un sentiment mai nobil, după dragoste, decât cel al libertății. Și parafrazând versetul biblic „iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8. 32), aș puncta „călătoriți, deoarece călătoria va dăruiește senzația absolută a libertății”! Am călătorit mult în țară în perioada adolescentină, apoi student fiind la Cluj am călătorit în Europa, iar după ce am imigrat în Statele Unite în 1999, am călătorit în Asia, America Centrală și în Africa. Și, în contextul acestei întrebări, mă gândesc din nou: ce este mai frumos dăcât un apus de soare peste Delta Gangelui? Ce este mai impresionant dăcât un răsărit de soare peste crestele veșnic înzăpezite și maiestuos de impresionante ale Himalaiei?
Ana Magdin: Ce înseamnă Tibetul pentru sufletul dumneavoastră?
Nicholas Buda: Pentru a afla ce a însemnat și înseamnă Tibetul pentru sufletul meu, recomand citirea cărții mele „Între Hristos și Buddha, pe munții de care se sprijină cerul” (Cluj-Napoca, 2009). Încerc totuși să vă răspund, bineștiind că de fiecare dată când sunt întrebat acest lucru, răspunsul este diferit, în sensul că, de fiecare dată, descopăr noi și noi detalii despre ceea ce Tibetul, ca locație geografică pe de-o parte, înseamnă pentru mine, dar și despre cum Tibetul, ca motiv filosofico-religios pe de altă parte, cumulează noi valențe menite să transforme banalitatea geografică într-o veritabilă ibi patria. Am ajuns în extrema sudică a Tibetului în tomna anului 1999, printr-un ricoșeu determinant al destinului. Inițial, aveam alte gânduri, eram într-adevăr preocupat de cultură și filosofia mitologică a Indiei și de aceea am pornit dintr-un imbold pur interior, pe urmele lui Mircea Eliade, la Calcutta. Studiasem cu pasiune cărțile sale despre India, cărți pe care le-am privit prin prisma realismului dincolo de clișeele standardizate ale exotismului. Volume precum „Caietele maharajului”, „India”, sau „Alchimia asiatică”, etc. au fost ancorele unor perspective directe, nealterate, asupra conceptului de viață dimensionată și plurisocială a Indiei, precum și asupra adevărurilor ascunse în bogata ei mitologie religioasă. Tangențial drumului meu spre Himalaia, am ajuns și la Spitalul Maicii Teresa din Calcutta, unde am făcut voluntariat social. Mă atrăgeau însă munții, o chemare inexplicabilă, pe care trebuia cu orice preț să o ating. De aceea, odată ajuns în India, călătorind de la Londra via New Delhi, la Calcutta și de aici la Darjeeling – un orășel minuscul adăpostit de văile adânci dintre dealurile care premerg munților din Principatul Sikkim cunoscut mai ales datorită faimosului ceai cultivat cu grijă pe culmile terasate ale dealurilor – am bătut de fapt, la poarta Tibetului. Intrarea aveam să o fac însă mai târziu, aproape de masivul Kanchenjunga (8.586 m), cel de al treilea munte ca mărime din lume, în vraja mănăstirii budiste Rumtek. Aproape zece ani mai târziu, când scriam volumul meu de călătorie, am numit Darjeelingul drept „prima mea dragoste din munți”, iar Principatul Sikkim drept „Micul Tibet”.
Ana Magdin: Care este cea mai apropiată religie de Dumnezeu, din punctul dumneavoastră de vedere, și, de ce?
Nicholas Buda: Este o întrebare derutantă, ca să nu spun capcană. În acceptul general al expresiei, toate religiile au menirea de a-l apropia pe om de Creatorul său, de Dumnezeu. De aceea este îndeobște cunoscut ca religia, indiferent de nuanțele dogmatice și filosofice pe care le poartă, indiferent de locul și modul sacertodal sub care se practică, are rolul de a reconecta ființial creația de Creator. De aceea stau acum și mă gândesc, întrebându-vă retoric, care biserici, temple, sau case de rugăciune și altare sunt mai aproape de Divinitate: cele de pe vârfurile munților sau cele răsfirate pe imensitatea câmpiilor? Se ridică omul către Dumnezeu sau se pogoară Dumnezeu către om? În ultimă instanță raportul de apropiere dintre uman și divin este determinat nu de altitudine sau de latitudine, ci de atitudinea umanului vis-a-vis de realitatea divină. Iar dacă mergem pe firul istoriei religioase a omului, dincolo de originea Religiilor Avraamice, găsim la un moment dat un punct de convergență care ne sugerează că toate religiile au avut inițial același izvor al revelației. Toți suntem fii ai lui Dumnezeu și indiferent de modul cum definim Dumnezeirea, indiferent de locul unde trăim și ne practicăm credința, suntem părtași ai unui plan divin aplicabil fiecărei realități religioase în parte. Religia trebuie să ofere omului fereastră către absolut, către devenire, către iubire, și nu o înrobire dogmatică greu de înțeles sau un fanatism care împinge ființa umană dincolo de limitele extreme. În esența toate religiile majore ale omenirii au o mulțime de lucruri care-l apropie pe om de Dumnezeu. În același timp însă, pe lângă acestea mai au și o anumită normă procustiană aplicabilă procesului credinței, care obstrucționează – în opinia mea – apropierea de Divin.
Ana Magdin: Cum credeți că trebuie să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne audă?
Nicholas Buda: La această întrebare cu un subtil substrat religios ar trebui să vă răspundă un preot, sau un om înduhovnicit, un călugăr dedicat vieții de rugăciune, departe de freamătul extenuant al lumii în continuuă mișcare. Nu cred că am abilitatea spirituală de a da sfaturi de acest gen, cred totuși că rugăciunea poate fi înțeleasă și practicată în nenumărate forme… de la gândul bun și simpla răsuflare cum făceau isihaștii din trecut în tăcerea și goliciunea munților, la zâmbetul încurajator, vorbă bună și iubirea celor din jurul tău inclusiv a naturii; la rugăciunea comună din biserici și la formele cantante aflate în uzanța ritual-bisericească de astăzi. Dumnezeu nu caută la fața omului ci la inima sa, cu alte cuvinte dacă îl privim pe Dumnezeu ca pe o realitate onmiprezentă, trebuie să înțelegem că Acesta ne aude indiferent de modul în care ne rugăm sau nu. Nu agreez ideea potrivit căreia Dumnezeu vrea penitență absolută din partea oamenilor, un lucru de altfel foarte greu de realizat, dacă nu imposibil. Este îndeajunsă credința grăuntelui de muștar, după cum spune parabola biblică. Nu mulțimea rugăciunilor este cuantumul decisiv ci sinceritatea cu care acestea sunt făcute. Rugăciunea trebuie să pornească din adâncul inimii, tainică, neștiută de cei din jur, pentru ca astfel să devină dialogul tău intim cu Dumnezeu.
Ana Magdin: Ce trebuie să facă oamenii și nu fac, din punct de vedere spiritual?
Nicholas Buda: Aici răspunsul este stric vizat de conștiința fiecăruia, iar exemple de comportament spiritual, precum și comportament religios, găsim în toate religiile mari ale lumii. Probabil că mulți se întreabă de ce spiritual și nu religios sau invers? Există o deosebire între spiritualitate și religiozitate? Într-un accept general, spiritualitatea definește un ansamblu de idei și de sentimente care caracterizează o ființă umană, sau o colectivitate umană, în ultimă instanță un popor, din punctul de vedere al vieții spirituale și culturale. Cu alte cuvinte, spiritualitarea nu este un cod de legi, nici doctrina religioasă. Nu este un ritual și nici credință. Este atașamentul față de tot ceea ce se referă la viața sufletului unui individ. Comparativ, religiozitatea este atașamentul la tot ceea ce ține de universul credinței unui individ, unei societăți sau unui popor. Pornind de la aceste premize, oamenii ar trebui să fie conștienți de faptul că fiecare individ are un suflet prin intermediul căruia accede la transcendetul spiritual. Din păcate însă, asistăm azi la conflicte etnico-religioase violente și războaie interminabile duse în numele unui crez religios, dezavuat până la paroxism. Creștini marginalizați sociali și maltratați în Egipt, ascensiunea grupării religioase fanatice, Statul Islamic din Irak și Siria, care a declanșat jihadul împotriva lumii civilizate, confruntări armate între budiști și hinduiști în Tailanda, Burma și Sri Lanka, conflicte între hinduiști și musulmani în provincia Kasmir, etc. Probabil că toate aceste frământări sociale care generează dimensiunea beligerantă, ar fi fost aplanate dacă în prealabil actorii implicați ar fi făcut apel la valorile spirituale umane.
Ana Magdin: Povestiți-ne vă rog, câte ceva despre cărțile dvs și unde pot fi ele comandate?
Nicholas Buda: Activitatea jurnalistică am început-o în anul 1994 la ziarul „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” alături de poetul clujean Dumitru Cerna, iar cea editorială în anul 2009 când mi-a fost publicată, la editura Eminescu, prima carte intitulată „Constantin Aronescu și ultima Boemă a Micului Paris”. Pare oarecum distonant după ce am vorbit de Tibet, de mitologie și rugăciune, să ajungem la fenomenul boemei literare românești. Așa a fost însă linia destinului meu literar, un destin eclectic din care au răsărit 8 volume, dintre care două au fost re-editate: „Constantin Aronesc și ultima Boemă a Micului Paris” publicat în 2 ediții, „Între Hristos și Buddha, pe munții de care se sprijină cerul” publicat în 2 ediții, „Timpul din trupul meu/Time Within my Body” poeme – ediție bilingvă rom-engl, „2012 A.D. Sfârșitul violenței sau timpul unui violent sfârșit? „, „Mitropolitul Antonie Plămădeală, rugul aprins al conștiinței neamului”, co-autor Maica Anastasia, „Amurgul șoaptelor târzii” poeme extrase din corespondența mea cu poetul Dumitru Cerna, „Ziarist la New York” vol. 1 și „International Relations” ediție în lb engleză. Am în plan editorial viitor încă trei volume care sper să vadă lumina tiparului în anul 2015: „O istorie sentimentală a Boemei”, „Ziarist la New York” vol. 2 și „Mitropolitul Antonie Plămădeală, rugul aprins al conștiinței neamului” ediția 2. Cărțile pot fi comandate online de la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca (www.casacartii.ro) sau în caz că editura a epuizat stocul, direct de la autor (la adresa de email nycreactive@gmail.com).
Ana Magdin: Cum este viața pentru Nicholas Buda, după plecarea din Tibet?
Nicholas Buda: Viața își urmează cursul ei firesc… dar deși au trecut ceva ani de când am plecat din Tibet, practic nu am părăsit Tibetul niciodată. Există în mine ceva tainic, dincolo de percepția lăuntrică, o legătură cu valențe mistice care mă leagă de călătoria mea în India și Tibet de la sfârșitul mileniului al doilea. Mental mă reîntorc în Tibet aproape zilnic, este un drum ideatic pe care îl parcurg din inerția realității experiențelor trăite acolo. Uneori gândurile mele curg înspre Tibetul cel drag mie, așa cum râurile legendarului Euripide se întorc înapoi spre izvoarele ce le-au zămislit. Mă consider un privilegiat care a avut șansa de a păși pe străzile Calcuttei lui Mircea Eliade și de a urca povârnișul îndoielilor atingând răsăritul de soare la marginea cerului.
Ana Magdin: Ce experiențe aveți din Tibet?
Nicholas Buda: Să nu vă așteptați la experiențe yoghine, de genul celor practicate de Eliade. Mai întâi de toate este experiența călătoriei în sine, pe care am împărtășit-o în mare parte în paginile cărții mele „Între Hristos și Buddha, pe munții de care se sprijină cerul”. Călătoria peste Orientul Mijlociu, până la New Delhi, peste faimosul Pamir, are farmecul ei aparte. Survolarea Calcuttei și Deltei Gangelui pare asemănătoare cu o aterizare în pădurile amazoniene. Străzile Calcuttei și coloristica socială extrem de variată, sunt un alt capitol al experienței mele în India. Călătoria cu trenul peste Gange spre munții Himalaia, dar mai ales modul în care am conviețuit cu călugării budiști la Mănăstirea Rumtek, sunt experiențele capitale pe care le port încă în suflet după această aventură a cunoașterii din sudul Tibetului. Călătoria mea în Tibet a fost una inițiatică, unică în felul ei. Aveam senzația că, cu cât urcăm mai sus pe munții de care se sprijină cerul, cu atât coborâm mai adânc în mine însumi, în abisul ființial pe care toți îl avem dar puțini îl conștientizăm. O experiență aparte a fost descoperirea unui templu budist vechi, aproape în ruină, în pădurile sălbatice din Sikkim unde spre surpinderea mea tinerii studenți budiști, de la Mănăstirea Rumtek, mergeau pentru a medita în izolare înainte de a se reîntoarce la viața comunitară din satele lor.
Ana Magdin: Spuneți-ne ceva, orice, din ce doriți să spuneți și nu ați spus niciodată.
Nicholas Buda: Viața uneori e plină de dificultăți și suferințe. Cu toate acestea nu disprețuiți darul vieții, deoarece acesta este o ocazie unică de a învăța și a crește. Bucurați-vă de viață. Opriți-vă din mers și uitați-vă atent la o floare, studiați-i forma și culorile… Atingeți cu palmele un copac, îmbrățișați-l ca și cum ar fi un prieten drag. Uitați-vă seara la cerul înstelat și lăsați-vă ochii să rătăcească printre aștrii arzând tainic lumina. Iubiți, fiți darnici și buni! Trăiți prezentul continuu al fiecărei zi, fără regrete, ca și cum ar fi ultima din calendarul vieții.
Ana Magdin: Cum trebuie să fie oamenii, ce să aleagă pentru a avea un suflet liniștit și cum trebuie să trăim pe acest Pământ?
Nicholas Buda: Îmi vin acum în minte cuvintele lui Elbert Hubbard, un artist, scriitor și filosof american de la începutul sec. al XX-lea: sculptorul produce o statuie frumoasă după ce îndepărtează cu dalta părțile de marmură care nu sunt necesare: este un proces de eliminare. Probabil că același lucru e nevoie și pentru noi, în viața de fiecare zi: să eliminăm din bagajul genetic excesiv care ne apasă asemeni bolovanului lui Sisif. Pentru a avea un suflet liniștit, oamenii trebuie să învețe modul de detașare conștientă de lucrurile care îi împiedică să atingă nivelul unei vieți evoluate. În primul rând trebuie să stopeze procesul de complicare inutilă a vieții. Confucius spunea că viața este într-adevăr foarte simplă, dar oamenii insistă din diferite motive să o facă complicată. Debarasați-vă de conglomeratul gândurilor negative, ocoliți situațiile stresante și căutați oazele de liniște spirituală ca remediu imediat. Învățați să nu mai spuneți NU AM TIMP ACUM. Un suflet generos are timp pentru toți și pentru toate… Să nu vă fie frică de ziua de mâine, chiar dacă vă aflați într-un noian de incertitudini. Aveți curaj și urmați-vă idealurile. Nu așteptați pentru un timp potrivit când credeți că sunteți pregătiți de schimbări majore în viață. Nu așteptați să vină alții să vă dea fericirea pentru că nu este niciodată un anumit timp special dedicat obținerii acesteia. Gândiți-vă la cei din jurul vostru și fie că faceți o vizită unui prieten la spital, sau bateți la ușa unei rude înaintată în vârstă, dați din timpul vostru pentru că aceasta va cimenta esența valorilor umane în voi.
Ana Magdin: Gândul dvs pentru românii de pretutindeni!
Nicholas Buda: Fiți uniți, pentru că în unire stă puterea. Fiți mândri de moștenirea istorică, religioasă și culturală pe care o aveți. În oricare colț de lume ați fi, citiți-l pe Eminescu, nu vă uitați limba și obiceiurile strămoșești, păstrați-vă armonios identitatea culturală epurată de tendințele divergențelor etnice.
NOTĂ:
Nicholas BUDA alias Neculae PRUND este jurnalist și scriitor american de origine română. Debutează în presa scrisă la foaia volantă „ALO”, apărută imediat după evenimentele din decembrie 89, cu un articol despre eroii revoltei anticomuniste. Activitatea să jurnalistică începe la „Curierul Primăriei” Cluj-Napoca (1995), fiind și unul dintre membrii fondatori, alături de poetul Dumitru Cerna. Publică primele sale poezii (Credo, Imensitate, Simplu Om) în anul 2001, sub pseudonimul Neculae Prund, în ziarul România Culturală din New York. Călătorește intens în Europa, între anii 1992‑1998, că invitat al Internațional Ecumenical Fellowship participând la conferințe ecumenice internaționale în cadrul cărora prezintă aspecte din viața socială, culturală și religioasă din România. Este inițiatorul grupului ecumenic de la Cluj-Napoca, „IEF Regiunea România”, alături de profesorul de religie Vasile Lazăr. Face călătorii de studii istorice, culturale și religioase în Asia: Xi’an, Shanghai (China), Kuala-Lumpur (Malaysia), Bangkok, Phuket (Tailanda), Bandung-Borobudur (Javă-Indonesia), Tokyo (Japonia), Taipei (Taiwan), Hong-Kong, Singapore; America Centrală: Teotihuacán, Cozumel (Mexico), Guatemala, Belize, Honduras și în Africa la Nairobi (Kenia). Jurnalist și editor al publicațiilor româno-americane „Gândacul de Colorado” (Colorado), „New York Magazin” (New York).. Volume publicate: Constantin Aronescu și ultima Boemă a Micului Paris (Ed. Mihai Eminescu, București 2009 / ediția 1), carte de debut. Între Hristos și Buddha pe munții de care se sprijină cerul, (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2009), ediție retipărită în 2010. Constantin Aronescu și ultima Boemă a Micului Paris (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2010 / ediția 2). Timpul din trupul meu / Time within my body (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2011). 2012 A. D. Sfârșitul violenței sau timpul unui violent sfârșit? (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2012). Mitropolitul Antonie al Ardealului, Rugul aprins al conștiinței neamului – co-autor Maica Anastasia (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2012). Amurgul șoaptelor târzii, (Editura Armonii Culturale, 2014), Ziarist la New York – vol. 1 (Editura Armonii Culturale, 2014).Traduceri: Peștera din pom / The Cave Within the Tree, poeme de Dumitru Cerna (2012). Traducere din română în engleză. Premii: Diploma de Excelență – din partea Instituției Primarului orașului Câmpeni, pentru întreaga activitate de scriitor, poet, ziarist și promotor cultural desfășurată în țară și străinătate (2011). Diploma de Onoare – din partea Bibliotecii „Avram Iancu” din Câmpeni, pentru cărțile și articolele publicate (2011). Premiul II, cu distincția Jurnalist al anului 2011, acordat de Forumul Presei Române din America, desfășurat sub egida North American Romanian Press Association (NARPA), Chicago (17‑18 iunie, 2011). Premiul I, Cultură – acordat de NARPA, Chicago (27 iunie, 2012). Prezent în volumul „Poeții 2” de Dumitru Cerna, (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2010). Membru fondator al North American Romanian Press Association (NARPA – Chicago 2010), Nicholas Buda scrie și locuiește în orașele New York și Tâmpa, Statele Unite ale Americii.
Interviu realizat de: Ana Moroșanu-Magdin
